Fragment dintr-o poveste ce nu a existat :)

...........................Umbra se imprietenea cu hologramele unei dupa-amiezi calde de aprilie. Atmosfera era in transa, corul inalta apasator o impreunare a spiritelor, iar umbra conducea spre neant cenusa rugaciunilor. Mantia gandurilor exilase demult materia si toata procesiunea, tot orizontul si infinitul vazduhului se contopeau in umbra. Bancile din lemnul lor vechi si palid, masa acoperita de crapaturi ce amintea de o batrana ridata si inteleapta, podeaua peste care cetele de pasi treceau necrutatoare, toate acestea stateau drept dovada ca timplul erodeaza vazutul , iar trairile raman vesnic tinere. Batranetea obiectelor si a oamenilor era insasi o umbra neiertatoare. Spiritul sau altfel spus acel “ le décor du coeur” este lasat prada tremuraturilor sensibile ale vremurilor, sau altfel spus sentimentele
Viata oamenilor insemna un pelerinaj unic in care esenta intalneste nepretuitul si se indreapta spre necunoscut............................................

Lenuta danseaza

M-am lasat de fumat. M-am lasat de iubit zilnic aceeasi lume. M-am lasat de vina. M-am lasat pe spate si puteam vedea clar in bezna durerii de cap un loc linistit, acolo incerc sa ma indrept. Acolo unde tentatia nu se iveste. Sub un copac, la umbra sentimentului momentan. Sub copac rutina se pierde. Gandul imi deruleaza film unele amintiri si concentrarea pedaleaza lant orele. M-am lasat de zambit. Nu e de la alcool, caci m-am lasat. M-am lasat inconjurat de vorbe ascutite exact ca in cliseul acela cand sunt comparate crestele muntilor cu zimtii fierastraului. Ce-a ramas ? Cu ce m-am ales ? N-aveam de ales intre cine stie ce gesturi asa ca m-am multumit cu un oftat si duhoarea inconfundabila a putrezitei resemnari. Gandesti ca's un pic mohorat, ca-mi va trece, e normal, e varsta, e timpul, traim vremuri grele. Nu traim decat clipa turnata-n ceas ce isi naste timpul. Timpul aceasta notiune primara ce ordonează evenimentele într-o succesiune ireversibilă este acelasi pentru toti, numai ca diferite persoane ii atribuie calitati elastice prin prisma fricii ancestrale. Eu sub copacul meu intampin timpul cu aceeasi bucurie cu care el ma porta in viata. Suntem dependenti unul fata de celalat. Eu am nevoie de el ca sa exist, dar si el la randul lui fara mine - viata, nu ar exista. Fiecare este drogul celuilalt. As putea chiar sa port un dialog cu timpul, acum ca ne aflam pe picior de egalitate. As putea sa-i aduc unele reprosuri sau as putea sa-l laud pentru diferite momente din trecut, dar ma opresc pentru ca imi aduc aminte : el nu este decat un martor al lumilor ce se succeed ireversibil. Asa ca il invit langa mine sub copac. Parca totusi cineva lipseste, ma uit in jur atent sa observ persoana lipsa. Nu-mi gasesc bunicii, nici cativa prieteni. Pentru unii timpul si-a schimbat cu totul perceptia, nu-i mai intalneste decat in vocabule, altii ratacesc contemporani. Anotimpurile nehotarate ma viziteaza pe rand sub copac. Ma viziteaza cartile, noptile luminoase de semptembrie, suparari, cainele meu "lassie", o persoana apropiata ce scotoceste lumea, un prieten care ma cheama la meciurile echipei favorite, caldura parintilor, porcul ce merge cu bara responsabilitatilor in maini pentru a-si mentine echilibrul pe sarma principiilor, un concert, sarbatorile ce si-au pierdut serios din magia de alta data, o silueta cu ochi caprui si suflet ager, toati se perinda prin fata mea, imi spun "o fi venit circul in orasul gandurilor mele". Nu ma mai pot ridica, raman rezemat de tulpina imensa a copacului. Mi-a anchilozat spatele. "i forget everything i learn".........fredonez.
Am decis sa incep un paragraf. Probabil ca undeva in subcontient se simtea nevoia unei schimbari. Unde am ramas ? Tot sub copac, evident. Ultima a venit silueta, ne-am jucat noua luni si a plecat. Am inceput serios sa-i simt plecarea si mai apasatoare din lipsa altei preocupari, sau poate ma durea. Oricum locul meu este sub copac, aici ma simt foarte bine. Multi se plictisesc, renunta, imi parasesc copacul si compania. Uneori ma intristez, dar nici nu am suspinat bine ca timpul, prietenul meu de sub copac imi scoate-n cale alte tipologii cu care sa dialoghez. Devin avid de tot. Prins aici sub copac ma las surprins de aproape orice: informatie, trairi, stari, amintiri, succese, saruturi, esec.........practic le imprumut particele din vietile grabite si aglomerate, le sortez, imi calculez timpul necesar trairii fiecarui sentiment.......devin un maestru al trairiilor. Nimeni pana la mine nu mai reusise asemenea performante. Lumea ce se perinda prin fata mea, ma numeste cerc echilateral. I-am intrebat cum sa fiu un cerc echilateral cercul e rotund, nu are laturi. Lumea mi-a dat un raspuns ce m-a surprins : "mefiez vous des aparances". Asa ca incerc sa ma feresc de toata aparentele ce viata siret mi le serveste imbracate in conjuncturi ispititoare. Imi lipseste totusi silueta. Observ ca pierd conturul ce defineste concret aglomeratia aceasta de "tot". Sentimentele, gandurile, dialogurile, amintirile..........au nevoie de acea silueta care sa le uneasca, sa le confere logica si nuanta cronologica. Ne-am certat si a plecat, o sa se intoarca. Mi-am pierdut ideea, asa ca pun punct, haha.
Deci, ai tras concluzia principala ? Sigur ca ai inteles exact esenta mesajului ? "Lenuta danseaza", evident. Esti spiritual, imi place. Pace.
Se lasa seara incet si sub copacul meu........m-am lasat adormit de ea.
Hai, noapte buna !